Capacitatea omului de a opera selecţii, de a realiza ierarhii şi de a valoriza realitatea în care trăieşte, de a proiecta şi de a colecţiona sensuri şi himere, îl plasează pe om, pascalian, într-o poziţie de o demnitate absolută în universul cunoscut. Refuzându-şi constant de-a lungul istoriei sale monştrii, deşi nu rămâne neabătut raţional, după remarca lui Goya, omul are vocaţia edificărilor spirituale condamnând impostura, stagnarea şi nonsensul.

Nu este deloc surprinzător faptul că istoria umanităţii implică deopotrivă istoria umanizării noastre. Demersul acesta miraculos de a colecta ceea ce este constant valoros în existenţa milenară a impus obsesiv în experienţa umană principiile paideei aspirând la validarea prin secole a experienţei spirituale a speciei umane.

Mi-am permis acest excurs afectiv asupra funcţiei educaţiei în destinul uman doar pentru a sugera, nicidecum pentru a demonstra, caracterul ei firesc, inerent vieţii. Aş vrea să spun, altfel, că nu pot încă explica acele cazuri, rare, de totală reticenţă la educaţie şi aş vrea să îmi exprim încrederea că omul nu poate fi decât o fiinţă a paideei, prin destin şi prin natura sa. Tocmai de aceea continui să cred, cu o putere de neînfrânt, în idealul educaţiei.

Colecţia uimitoare de gânduri şi concluzii a umanităţii a fost transmisă, ca un neasemuit tezaur, cel mai important dintre toate, de la o generaţie gânditoare la alta în forma uceniciei şi a relaţiei de la maestru la discipol, în dimensiunea religiosului sau prin tradiţia laică a şcolii. Integrarea, ca profesor (maestru) şi elev (discipol) în acest mecanism cultural al omenirii nu poate decât înnobila şi responsabiliza pe actorii implicaţi.

Eficienţa unui sistem educaţional mi se pare a fi validată prin transparenţa spirituală, morală şi comportamentală a educatului, adică a pleromei unei colectivităţi. A investi timp, energie şi, de ce nu, entuziasm, departe de a fi un lucru desuet, reprezintă chiar, sau mai ales, într-o abordare pragmatică a educaţiei, vocaţia de a fi pedagog. Nu pot da sfaturi, căci un stil pedagogic autentic este unic, coerent şi irepetabil, dar aş dori să abordez doar, nu să şi clarific , două idei dilematice ale paideei şi ale seducţiei ei de azi.

Consider oportuna ideea ŞCOLII ALTFEL şi sper să fie începutul bun al unei redescoperiri a esenţei actului educaţiei. Mai sper să fiţi şi dumneavoastră de acord cu mine, deşi nu este obligatoriu. Expulzând pentru o vreme obişnuinţa rău înrădăcinată a practicii ex cathedra, a prelegerilor în care vocea profesorilor, doar ea, se aude în liniştea deseori speriată a clasei, episodul acesta, inovativ pentru şcoala românească, intenţionează să repună în drepturi ideea de firesc în educaţie şi mai ales importanţa şi ponderea pe care ar trebui să le acordăm non-formalului în educaţia copiilor nostri. Aspectul actanţial, ca să folosesc un termen actualizat, nu poate lipsi din conceperea unei educaţii eficiente. Mi se pare extrem de important să existe o mixare şi o dozare adecvate în relaţia dintre formal / non-formal. Generând nivelul performanţei de elita şi autentice, încurajând procesele abstracte ale analizei, sintezei şi mai ales ale creaţiei, educaţia formală poate ajunge în impasul atotediei, al acelei boli a spiritului despre care amintea Constantin Noica, pentru care pacientul ar suferi prin aceea că ar fi prea geometric, prea pur şi epurat de imperfecţiile accidentelor mundane. Lipsit de exerciţiul logic ferm, evitând căutarea cu orice preţ a rigorilor schemelor logice şi sintetizatoare, palierul non-formal al educaţiei umanizează, presupune alternativa paideică a descoperirii concrete a lumii în sensul derutant al lui J. Huizinga dat ludicului.

Bunul educator, acel adevărat maestru, va acorda aceeaşi reală importanţă ambelor lumi, jucându-şi rolul la fel de dedicat şi cu acea convingere că nimic din ceea ce face nu poate fi impostură şi imitaţie. El este, în primul rând, un ins creativ, refuzând şabloanele generate de tandemul copy – paste, găsind întotdeauna soluţii, adaptând şi acceptând provocarea de a se forma continuu el însuşi. Vă invit, prin urmare, la o revalorizare a educaţiei, la o probă de profesionalism. Eu aş evita improvizaţia, clişeul, lucrul de rutină, toate născute din blazare. M-aş abandona jocului, dublei sale filosofii: de a crea ludic şi de a fi grav în jocul creaţiei.

Ideea educaţiei non-formale deschide spre o alta, cea a parteneriatului educaţional cu familia şi comunitatea. Aş mai insista asupra necesităţii modernizării actului paideic, a mentalităţii de a fi pedagog în lumea contemporană, dar, pentru a fi coerentă în demersul meu de azi, voi aborda aceste idei altcândva, altundeva.

Vă doresc să fiţi inovativi şi să descoperim împreună avantajele educaţiei non-formale. Putem învăţa toţi .

Prof. Luminiţa Georgeta VÎRLAN
Inspector şcolar general
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ

• Agentia Nationala de Programe Comunitare in domeniul Educatie
• CASA CORPULUI DIDACTIC NEAMT
• Centrul National de Formare a Personalului din Invatamantul
• Europass
• Informatii despre finantari nerambursabile
• Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile
• Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse
• Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
• Portalul Uniunii Europene
• Programul Operational Regional
• Programul Operational Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)